luni, 21 martie 2011

Magie De-a dreptul Ucigatoare


Magie de-a dreptul ucigătoare este prima carte a lui Debi Gliori, apărută în România la editura CORINT JUNIOR. Sincer să fiu, am remarcat de mult timp această carte, în special datorită copertei originale (este acoperită de un fel de pluş mov).
Este o poveste amuzantă, dar nu pot să spun că m-a impresionat foarte tare. Cel mai mult mi-au plăcut replicile haioase şi numele anumitor personaje, dar în acelaşi timp mi s-a părut cam trasă de păr (chiar şi pentru o poveste fantasy) aventura personajelor.
Povestea începe cu cu signora Strega-Borgia şi copii ei: Căcuţa, Pandora şi Titus, cele trei personaje principale. Familia Sterga-Borgia locuieşte într-un castel cât se poate de bizar: este înconjurat de un râu în care se află crocodilul Tock, “paznicii” sunt trei animale fantastice: un yeti, un grifon şi un dragon, în congelator este păstrată străstrăstră…bunica copiilor, în pod locuieşte Tarantella, un păianjen dat cu ruj, iar pe sub mobilă se ascunde şobolăniţa Multitudina şi puii ei.
Signor Luciano Strega- Borgia este personajul care a fost răpit. El aste capul familiei, soţul signorei şi tatăl copiilor. În urma unor certuri, acesta a plecat de acasă şi nu a mai fost găsit. Între timp, familia Strega-Borgia a angajat-o pe doamna McLachlan, pentru a avea grijă de casă alături de majordomul Clenci şi de bucătăreasa Oală-sub-presiune, dar în special pentru a se ocupa de copii.
Aventura începe după ce micuţa Căcuţa este trimisă din greşeală prin internet, într-un e-mail, iar singor Strega-Borgia riscă să fie ucis de către răpitoriul său: fratele său viclean, Lucifer, care doreşte să obţină averea familiei Strega-Borgia. Salvarea Căcuţei şi a lui signor Luciano se desfăşoară prin internet, cu ajutorul Pandorei şi a păianjenului Tarantella. Deşi casa familiei, StegaSchloss, este asaltată de mai mulţi “criminali” trimişi de Lucifer di S’Embowelli Borgia, locuitorii ei reuşesc să se salveze cu ajutorul magiei.
Pe lângă acestea, în carte mai sunt prezentate şi multe alte întâmplări haioase, de exemplu intrarea în calculator a şoriceilor, momentul în care signora Strega-Borgia s-a îmbătat sau operaţia estetică de nas a lui Lucifer di S’Embowelli Borgia.
Recomand această carte cititorilor care vor să se amuze, dar nu caută o acţiune complexă şi multe descrieri inutile.
Următoarele volume sunt Vicleşuguri de-a dreptul ucigătoare şiStrălucire de-a dreptul ucigătoare (încă nu a apărut în România).

http://www.edituracorint.ro/images/Viclesuguri.jpghttp://www.fantasticfiction.co.uk/images/n11/n59096.jpg

P.S am citit primele 2 volume SUNT SUPER lE RECOMAND

0 ciocoleti:

Trimiteți un comentariu