vineri, 25 februarie 2011

Cele mai vechi ramasite


Xaasaa Cheege Ts’eniin avea trei ani când  a fost îngropat, acum 11.500 de ani,  în Alaska de una din cele mai vechi familii ale Americii. Descoperirea a fost denumită drept spectaculoasă.
Xaasaa a fost confirmat drept cel de-al doilea copil din Epoca de Gheaţă de pe continent.
Locul înmormântării arată că vechii rezidenţi din Alaska se hrăneau cu peşte, păsări şi mici mamifere, dar şi cu vânat mare, potrivit studiului publicat în revista Science.
Cercetătorii au descoperit şi o casă şi unelte de piatră folosite pentru tăiat. Casa ar fi fost folosită în timpul verii, potrivit oaselor găsite de somon şi veveriţe de pământ. Oamenii de ştiinţă spun că acolo erau femei şi copii mici.
“Înainte de asta, ştiam că erau oameni care vânau animale mari precum bizonii sau elanii cu arme sofisticate, dar am găsit doar aşezări vânătoreşti până acum. Această descoperire este într-adevăr spectaculoasă”, a declarat Ben A. Potter, de la Universitatea Fairbanks din Alaska.
Cercetătorii spun că uneltele din piatră, structura casei şi rămăşiţele animale seamănă foarte mult cu cel găsite în Siberia şi nu cu cele din statele americane, aşa că leagă copilul de oamenii din Beringia, o regiune din estul Siberiei, care s-au mutat din Asia în America de Nord.

0 ciocoleti:

Trimiteți un comentariu