Un indonezian a afirmat joi că este supraviețuitorul a două valuri seismice, cel care a devastat provincia indoneziana Aceh în 2004 și al doilea vineri, în Sendai, care a urmat cutremurului cu magnitudinea 9 produs în Japonia, transmite AFP.
Zahrul Fuadi, în vârsta de 39 de ani, doctorand în inginerie, asista la un seminar în campusul Sendai, oraș situat pe coasta de nord-est a Japoniei, devastată de un val de zece metri înălțime. Cu șapte ani înainte, el a
trebuit să fugă din fața valului seismic care a a afectat provincia Aceh, transmite AFP .
* "Sunt supraviețuitorul a două dezastre colosale. Sunt foarte recunoscător, puțini oameni au trăit așa ceva și au supraviețuit", a declarat Fuadi, citat de MEDIAFAX.
"De fapt, mi-e mai frică de tsunami decât de cutremure. Am fugit pentru a scăpa de tsunami la Aceh și mi-am spus că e sfârșitul lumii", a spus el.
Casa sa din orașul Simpang Mesra a fost distrusă de valul seismic din 2004, care a avut magnitudinea de 9,1 și s-a soldat cu cel puțin 168.000 de morți în Indonezia și peste 220.000 de morți în regiune.
Fuadi este profesor la universitatea Syah Kuala din Aceh și plecase la Sendai pentru a se instala acolo, după ce primise o bursă de studiu.
El a supraviețuit valului seismic care a distrus orașul, campusul unde studia fiind situat la 20 de kilometri de coastă. "Intenționez să mă întorc la Sendai, pentru că mai am de lucru acolo, dar mi-e teamă în prezent de radiațiile nucleare", a adăugat el.
Sursa: 9AM
sâmbătă, 19 martie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 ciocoleti:
Trimiteți un comentariu