sâmbătă, 26 februarie 2011

Raul in cinci culori


Pare incredibil și realizat în photoshop, însă acest râu este cât se poate de real, se numește Caristales și este situat în apropierea oraşului La Macarena în Columbia, America de Sud.
Râul, faimos în întreaga lume pentru culorile sale , a fost numit “râul care izvorăște din paradis”, “râul cel mai frumos din lume” și “râul în cinci culori”.
În timpul sezonului ploios din Columbia apa curge extrem de rapid, acoperind partea inferioară a râului, iar mușchiul și algele nu mai pot primi lumina soarelui, iar în timpul sezonului secetos apa devine insuficientă pentru flora și fauna acestui râu. Dar, pentru o perioadă scurtă de timp între cele două sezoane, atunci când nivelul apei este unul normal, are loc o explozie de soiuri de alge și mușchi într-un colorit orbitor de culori.
Pete de albastru, galben, verde, negru și roșu și mii de nuanțe ale acestor culori apar de-a lungul râului.
Zona râului în care apar aceste culori este destul de izolată şi nu este accesibilă pe cale rutieră. Turiștii pot zbura până în La Macarena, iar apoi vor merge pe jos însoțiți de ghizi. Există patru trasee marcate, dar nu se poate înnopta. Arealul a fost închis o perioadă deoarece timp de mulţi ani turiștii au vizitat aceste locuri vandalizând zona, însă din anul 2009 a fost redeschis pentru public.
Sursa: funlogg.com

0 ciocoleti:

Trimiteți un comentariu