Fobii ICudate

Nu mergi cu liftul, cu metroul si nici nu cobori vreodata la subsolul blocului, in spatiile acelea stramte unde ti se pare ca te striveste tavanul? O iei la fuga, tipand, cand dai cu ochii de vreun paianjen? Nu suporti sa vezi serpi nici macar la televizor? Fel de fel de fobii – spaime exagerate, nejustificate de vreun pericol real, resimtite sub forma unei anxietati puternice si exteriorizate prin manifestari intense, de genul unor adevarate atacuri de panica – bantuie vietile a surprinzator de multi oameni.

Unele sunt rar intalnite: teama de barbi (de oamenii cu barba, adica; se numeste pogonofobie), de flori (antofobie) sau de obiecte din sticla ori cristale (cristalofobie). Altele, insa, sunt destul de frecvente, cum sunt variatele tipuri de zoofobii (frica de diverse animale).

E interesant ca, in ciuda faptului ca spaimele resimtite sunt irational de puternice, in unele cazuri (in special cand e vorba despre zoofobii) oamenii de stiinta au gasit explicatii care suna rezonabil si care tin de evolutia speciei umane.

Unele fobii, precum o frica panicarda de clovni (coulrofobie), sunt destul de obisnuite la copii, dar in mod normal dispar la maturitate; sunt rari adultii care resimt o astfel de teama. Exista si oameni care sufera de mai multe fobii (afectiune descrisa drept polifobie).

Dar care sunt cele mai obisnuite temeri groaznice ale oamenilor (adulti), cele mai raspandite fobii in lumea occidentala? Iata 10 dintre cele mai comune, conform unei liste intocmite de publicatia Live Science.

Frica de dentist

La drept vorbind, prea putinor oameni le place sa aiba de-a face cu medicii si cu sistemul sanitar dar, de aici si pana la la atacuri de panica sau spaime de neinvins fata de doctori si si proceduri medicale, e cale lunga. Au fost descrise mai multe tipuri de fobii din acesta sfera, precum frica de spital (nosocomefobia), de injectii (trypanofobia) sau o repulsie la ideea de a merge la doctor, in general (iatrofobie), dar nici una nu pare asa de raspandita precum frica de stomatolog (de fapt, nu de bietul doctor, in sine, ci de ceea ce ne face): odontofobia.

Teama de dentist se poate manifesta cu diferite intensitati si nu orice repulsie inseman fobie; pana la urma, e de inteles ca nu-ti place ideea de a sta cu gura cascata, in vreme ce un strain umbla pe acolo cu diverse instrumente metalice taioase ori abrazive – te simti neajutorat si vulnerabil; cu alte cuvinte, te simti in pericol. Dar, in cazul fobiilor adevarate, simpla idee de a merge la dentist sau sunetul “acela” al frezei dentare, care parca iti sfredeleste creierii, sunt uneori de ajuns pentru a le declansa “odotofobicilor” un atac de anxietate, cu palpitatii si transpiratii reci. Din cauza acestei fobii, cei afectati refuza sa mearga la stomatolog, cu consecinte nefaste asupra sanatatii lor, si ajung la dentist doar atunci cand durerea e asa de cumplita, incat devine mai greu de suportat decat frica.

Totusi, exista metode pentru depasirea acestei fobii, metode care merg de la o buna comunicare cu dentistul pana la hipnoza sau acupunctura.

Frica de caini

O zoofobie destul de raspandita, teama de caini (cynofobia) se dezvolta, de obicei, ca urmare a faptului ca persoana a fost, la un moment dat, muscata de un caine sau a asistat la un atac de acest fel asupra altcuiva. Dar exista si oameni care se tem de caini pur si simplu pentru ca stiu ca acestia pot musca.

Acum, sa eviti sa te apropii prea mult de un caine necunoscut e ceva cat se poate de rezonabil; despre cynofobie se poate vorbi nuimai atunci cand e vorba despre o frica extrema de orice exemplar canin, fie el un pekinez blanos, cat o minge, sau un dog german cat un vitel.

Tratamentul acestei fobii – destul de suparatoare, avand in vedere numarul mare de caini pe care ii intalnim zilnic, chiar si in orase – se face, in general, prin obisnuirea treptata cu prezenta cainilor, sub supravegherea unui specialist.

Frica de zbor

Multa lume se teme de zbor, de pierderea contactului linistitor cu pamantul. In vremurile contemporane, acesta frica se exprima, cel mai adesea, prin frica anxioasa de a calatori cu avionul (aviofobie).

Totusi, aviofobicii nu sunt toti la fel. Unii se tem cu adevarat de zbor, de desprinderea de pamant – de fapt, se tem de ideea prabusirii, de gandul de a muri intr-un accident de avion – desi, statistic vorbind, riscul de a muri intr-un accident de avion e foarte mic in comparatie cu riscul de a muri intr-un accident rutier.

Altii sunt, de fapt, claustrofobici; acestia se tem de spatiile stramte, iar teama lor se declanseaza inevitabil la intrarea in spatiul limitat si inghesuit din interiorul unui avion.
Obligati sa zboare cu avionul, multi dintre aviofobici prefera sa recurga la medicamente tranchilizante sau sa se “tranchilizeze” cu cateva pahare de alcool, solutie care are riscurile ei. In ultimul timp, s-au inregistrat succese importante in tratarea acestei fobii prin metode ce implica realitatea virtuala si alte forme de terapii cognitiv-comportamentale.

Frica de tunet si fulger

Exista si oameni care se tem de ceata, de ploaie si de ninsoare; spectrul tulburarilor care implica o teama maladiva de vreme, de aspectele meteorologice, e destul de larg, dar teama de manifestarile violente ale naturii – tunete, fulgere – e de departe cea mai raspandita (si se numeste brontofobie sau keraunofobie).

In realitate, numerosi oameni (aproape trei sferturi dintre americani, de pilda) resimt o oarecare anxietate in timpul unei furtuni violente. Interesant e faptul ca multi se simt jenati de acesta teama si, adesea, ea ramane nemarturisita.

Dar, in cazul adevaratilor fobici, manifestarile de spaima declansate de bubuitul tunetelor nu prea pot fi ascunse.

Specialistii recomanda, pentru a stapani problema, o combinatie de informare serioasa, sprijin din partea celorlalti si exersare a unor tehnici de depasire a anxietatii.

Frica de intuneric

Comuna la copii (care se tem de tot felul de creaturi sau intamplari infricosatoare, ce ar putea aparea odata cu bezna), teama de intuneric trece in randul fobiilor (nyctofobie) atunci cand persista si la varsta adulta (ceea ce se poate intampla daca a ramas netratata in copilarie) si cand anxietatea atinge niveluri extreme, intunericul producand teroare si adevarate atacuri de panica.

Frica de inaltime

Pana la urma, aceasta teama nu pare intrutotul nerationala – e destul de firesc sa ne fie teama atunci cand ne aflam la o mare inaltime si avem impresia ca bariera dintre noi si abis nu e foarte solida. De vreme ce o cadere de la inaltime se poate solda cu rani grave, invaliditate sau chiar moarte, incercam poate, in acest fel, sa ne ferim de pericol.

Dar, in cazul adevaratei fobii de inaltimi (acrofobie), se pare ca persoanele afectate percep inaltimea ca fiind mult mai mare decat este, de unde si reactia lor exagerata. Intr-un experiment, participantilor li s-a cerut sa estimeze inaltimea unei cladiri intai privind-o de la sol, apoi privind de pe acoperisul acesteia. Celor care resimteau cel mai puternic nivel de anxietate constructia li s-a parut cu cca. 3 metri mai inalta atunci cand au privit-o de jos si cu 12 metri (!) mai inalta decat in realitate, atunci cand s-au aflat pe acoperis -diferente disproportionat de mari, in comparatie cu participantii care nu manifestau acrofobie.

Frica de alti oameni

E uimitor cat de multi oameni intra in panica, transpira, au o senzatie de greata si ameteala (uneori chiar lesina!) atunci cand sunt pusi in fata situatiei de a vorbi in fata unei adunari. Cei mai multi dintre noi au emotii la ideea confruntarii cu un public; fobia, insa (sociofobie, in cazul acesta, sau anxietate sociala), se defineste prin prezenta unor manifestari cu adevarat intense si, in cazurile cele mai grave, prin repulsia fata de prezenta oricarei persoane, cu exceptia membrilor apropiati ai familiei.

Inca putin inteleasa si, de aceea, mult studiata, aceasta fobie apare, de obicei, inca din copilarie/adolescenta, de obicei in jurul varstei de 13 ani. Cu rabdare si antrenament, cu sprijin din partea anturajului si apeland la ajutorul unui terapeut, poate fi depasita, reducandu-se anxietatea incercata in prezenta altora la un nivel suportabil.

Frica de spatii amenintatoare

Unii de tem de spatiile aglomerate, pline de lume (agorafobie), altii de spatiile foarte stramte, precum liftul sau camara (claustrofobie); oricum, in perceptia celor afectati, e vorba despre spatii din care ar fi greu sa iesi, sa scapi – de ce anume sa scapi, ce pericol pandeste, asta, de multe ori, nici macar fobicul respectiv nu stie.

Uneori e vorba chiar de fobii mai specifice, precum cea de a traversa un pod.

In formele cele mai dificile, aceste fobii sunt de-a dreptul invalidante, in sensul ca limiteaza libertatea de miscare a persoanelor afectate; acestea pot ajunge sa evite activitati dintre cele mai obisnuite, refuzand, de pilda, sa mearga la cumparaturi, sa calatoreasca intr-o masina sau cu mijlocele de transport in comun sau, pur si simplu, sa iasa din casa.

Frica de paianjeni

Oamenii de stiinta vorbesc, in acest caz, despre o fobie dezvoltata ca mod de aparare, in cursul evolutiei. Printre paianjeni se intalnesc cele mai multe nevertebrate terestre veninoase, incomparabil mai multe decat printre insecte, de pilda, asa ca nu e de mirare ca oameni care n-au nici o problema cu gandaci sau alte goange se tem, totusi, de paianjeni (arahnofobie).

Teama acesta e mult mai des prezenta la femei decat la barbati (chiar de la varste foarte mici) fapt pe care cercetatorii il explica prin diviziunea muncii practicata pe vremea cand oamenii traiau ca vanatori-culegatori: femeile – in a caror sarcina cadea “culesul’ – aveau deseori de-a face cu paianjeni, in cursul activitatii lor de zi cu zi. Au invatat, astfel, ca paianjenii ar putea reprezenta un pericol – pentru ele si copiii pe care ii aveau permanent in grija – si au ajuns sa se teama de ei si sa-i evite.

In schimb, vanatoarea (treaba barbatilor) presupunea alte insusiri – forta fizica, rezistenta la efort, capacitate de orientare si, evident, curaj. Prin urmare, barbatii care, la vederea unui paianjen, ar fi sarit in sus, tipand, n-ar fi fost de nici un folos tribului si speciei.

Frica de serpi

Si acesta fobie pare una “de supravietuire”, altfel nu s-ar explica de ce e atat de raspandita. Pe vremea cand au aparut primii oameni, Pamantul era deja plin de serpi (la ora actuala se cunosc aproape 3000 de specii) dintre care multi erau veninosi. Asadar, serpii puteau fi o amenintare serioasa, iar oamenii au invatat de timpuriu sa se fereasca de ei. Ar fi de inteles, astfel, de ce unii se sperie de serpi chiar daca ii vad doar intr-o poza ori la televizor;fobia de serpi o au multi oameni care nici n-au vazut vreodata un sarpe in realitate.

Intr-un experiment foarte interesant, participantii – adulti si copii – au trebuit sa detecteze imaginea unui sarpe printr-o multitudine de alte imagini ale unor elemente din natura. Si toti au reusit sa detecteze sarpele mai rapid decat alte subiecte – flori, broaste sau omizi. Cercetatorii cred ca acesta abilitate (poate dobandita in cursul evolutiei) de a repera rapid un sarpe in peisaj i-ar fi ajutat pe stramosii nostri sa supravietuiasca si tot ea ar sta la originea acestei fobii (ofidiofobia), una dintre cele mai raspandite din cate exista.