Azi l-am cunoscut pe eul liric. Mergeam pe strada, usor cufundata in gandurile mele cand l-am recunoscut, dupa niste trasaturi vagi, aclamate peste tot.
Consemnez cu uimire ca tipul e blond, cu o tunsoare putin adusa la spate, relativ inalt si cu o cromatica oculara curioasa. Nu e slab, dar nici gras, cum se spune in popor, potrivit. Merge destul de leganat, e usor de recunoscut dupa privirea sticloasa, care te parunde.
Bineinteles, am tinut neaparat sa dau mana cu el, sa-l strang in brate si sa-i verific consistenta epidermei faciale cu buzele. Si ca sa vezi dom’le, eul liric exista. Bineinteles, isi poarta cu mandrie marcile imprimate pe tricou, si anume : formele verbale si pronominale de persoana I respectiv persoana a II-a, interogatii si exclamatii retorice. Poate or mai fi si altele, dar ori am uitat eu comentariile papagalice dintr-a opta, ori nu mai aveau loc pe tricoul omului. Putea sa si le puna si pe adidasi, parerea mea.
Din respect pentru dragii nostri critici literari de saptescinci de euro centi, m-am facut ca am uitat sa-l intreb pe stimabilul de ce mama ma(-)sii se amesteca in si-asa deplorabila poezie predata bietilor elevi de gimnaziu si liceu, de ce se crede el miezu’ in toate poeziile, imnurile, odele, poemele in versuri sau proza.
Dar uite, ma, ca exista si l-am si pupat. Parol !
0 ciocoleti:
Trimiteți un comentariu