Astazi a plouat. De fapt, a fost ninsoare amestecata cu stropi mari de ploaie.Erau reci. Am trecut podul pe jos. Erau si ei cu mine. Ultima parte de drum am strabatut-o singura. E prima ploaie prin care ma plimb anul acesta. Ma asteptam ca picioarele mele sa o ia la fuga si sa ma traga dupa ele.Dar nu a fost asa. Am incetinit pasul, am dat drumul la player si ascultand Paramore, imi satisfaceam placerea de a ma simti biciuita de apa. Am facut ca drumul sa nu se termine atat de repede ca de obicei.
Stiam ca il voiam pe el. Sa imi zambeasca si sa ma sarute. Apa imi siroia din par,pantalonii era uzi leoarca, sketcher-ii pareau ca tocmai iesisera de sub dusul iernii,cate-o picatura se oprea pe varful nasului,se uita curioasa in jur si sarea jos cu piciorusele-i vesele si printre oameni cu umbrele, eram singura care zambea.Stropii mi se opreau arsi pe buze,se plimbau, cereau instructiuni si pana sa o ia din loc, ii gustam, imi inecam limba in stropii colorati.Mi-a venit in minte versul "culorile au propria lor semantica".Ploaia e dulce.Are gust de mere.Zambeam din suflet.Eram bine.I-am umplut mamei holul cu apa.Si eu zambeam.Aveam urechile inghetate.Si eu zambeam.Ma simteam eu din nou.Impacata.A fost cea mai catharsica experienta din ultima vreme.Ploaia inca lovea furioasa si prejudecatile omului "de casa" m-au tinut in interior.Dar acum nu mai aveam nevoie de ea...