duminică, 3 aprilie 2011

5 comori rămase nedescoperite

Toată lumea ar fi tentată de o vânătoare de comori, nu? Este emoţia urmăririi şi a averii pe care o poți avea în stăpânire – în cele din urmă. Şi cui i-ar strica ceva bănuți în plus în zilele noastre? Există multe poveşti ale unor oameni care şi-au dedicat întreaga viaţă pentru a găsi o comoară, dar care au ajuns faliți şi care niciodată nu putut găsi muntele de aur. Și chiar dacă cineva ar avea norocul să descopere o comoară, va începe o lungă bătălie cu posesorii ei de drept. De exemplu, acum câţiva ani, o expediţie a găsit o comoară într-un vas scufundat, în valoare de 500 milioane dolari. Nu a durat mult până când Spania a revendicat comorara, argumentand: inițial comoara a fost furată din ţara lor. Deci, chiar dacă o veți găsi, nu există nici o garanţie că veţi putea păstra comoara, culegând recompensele. Dar important este fiorul căutarii. Sau cel puţin aşa se spune. Ei bine, dacă aveţi speranța că există o comoară ce vă așteaptă să o descoperiți, acestea pot fi câteva locuri bune pentru a începe să căutați.


Prada Căpitanului Kidd
Comoara: Aur
Zonă posibilă: Râul Connecticut, Insula Block din New York
William Kidd a fost un marinar scoţian, inițial vânător de pirați. Teoretic ar fi trebuit să oprească actele de piraterie, dar a acționat exact pe dos, tentat fiind de aurul piraților. După ce a strâns o adevărată avere, a fost arestat la întoarcerea sa din Oceanul Indian, în 1699. Kidd a fost judecat şi executat în 1701.



Dar ce nu a fost descoperită niciodată, este averea care ar fi trebuit să facă dovada faptelelor sale. Doar una dintre ascunzătorile lui a fost descoperită pe Gardener’s Island din New York şi comoara a fost trimisă în
Anglia pentru a fi folosită ca dovadă a vinovăției sale în proces. Ideea că el a avut și alte locuri secrete pentru a-și ascunde prăzile, nu a fost niciodată dovedită, dar speranța că mai există aceste locuri, trimite în continuare oameni în căutarea lor, înarmați cu lopeți. Se pare că unul dintre locuri ar fi undeva pe Insula lui Clarke, de-a lungul râului Connecticut. Legenda spune că aurul trebuie să fie dezgropat de trei persoane, într-o tăcere completă, în timpul unei luni pline, care să își reverse lumina chiar deasupra capului. Există o legendă despre trei bărbaţi care au urmat aproape până la capăt ”indicațiile”. Dar, odată ce comoara a început să fie scoasă la suprafață, unul dintre ei a strigat “Am reușit!”. Regula tăcerii fiind încălcată, comoara s-a scufundat în nisip și nu a mai putut fi găsită.

Mai mult decât în seiful lui Al Capone
Comoara: 7 milioane dolari cash
Zonă posibilă: Phoenecia, New York
Schultz (născut Arthur Flegenheimer) a fost un mafiot din New York în anii 1920-1930. Pe parcursul carierei sale criminale, el a acumulat o avere frumușică din afacerile sale. Guvernul a încercat în continuu să-l prinsă pentru crimele sale, dar fără niciun succes. În cele din urmă, autoritățile au trebuit să folosească aceeași acuzare ca și pentru Al Capone: evaziunea fiscală. Schultz, știind că va merge la închisoare, s-a gândit că va avea nevoie de niște ”mărunt” când va ieși de după gratii. El a luat 7 milioane dolari în numerar şi i-a îngropat într-un loc ascuns în nordul statului New York. În afară de Schultz, doar doi oameni din garda sa de corp ştiau locaţia. Din păcate, ambii au fost împuşcaţi înainte ca el să fi ajuns la închisoare, iar Schultz a murit la scurt timp din cauza unei infecţii. Deşi nu există nici o dovadă că mafiotul a dezvăluit locaţia înainte de moartea sa, unele persoane afirmă că averea s-ar afla ascunsă într-o pădure din Phoenecia Park.


Legenda spune că mulţi dintre rivalii săi gangsteri şi-au petrecut restul vieţii în căutarea comorii, printre ei fiind și Lucky Luciano.

Tone de aur
Comoara: peste 2 tone de aur, peste 2 tone de argint și o mulţime de bijuterii
Zonă posibilă: necunoscută
Robert Morriss, un hangiu din Virginia, a fost contactat de un anume Thomas Beale în 1820. Beale i-a dat lui Morriss o cutie şi i-a cerut să o păstreze până când cineva va veni să o revendice la un moment dat, în următorii 10 ani. Morriss i-a mai spus că dacă nu nimeni nu va veni în această perioadă de timp, el va putea să păstreze caseta pentru sine. Nimeni nu a apărut. După douăzeci de ani, Morriss a deschis în cele din urmă cutia şi a văzut că înăuntru sunt trei pagini cu numere. Scrierea era codată, iar Morriss a petrecut ani de zile încercând s-o descifreze.


După moartea lui, un prieten de-al său, care știa de povestea cutiei, a afirmat că el a descifrat pagina a doua folosind ”Declaraţia de Independenţă”. Din pagina respectivă reieșea că acea comoară conține peste 2 tone de aur, peste 2 tone de argint, şi mii de dolari în bijuterii. Dar pagina nu spunea nimic despre locație. Se presupune că locaţia este revelată în prima sau în ultima pagină, dar nimeni nu a reuşit să descifreze aceste pagini până acum. Dar puteţi încerca aici. :)

Odată pirat, pentru totdeauna pirat


Comoara: bijuterii, aur
Zonă posibilă: Insulele Cocos, Peru
În anul 1820, Peru a fost aproape de o revoltă. Viceregele a vrut să transporte bogăţiile ţării departe, până când apele s-ar fi calmat. El a desemnat pe capitanul William Thompson să ducă cele 11 nave pline de comori în Mexic. Din păcate,viceregele nu s-a interesat destul de mult asupra trecutului acestui căpitan. Thompson a fost pirat odată, iar noua ispită era mult prea mare: de îndată ce a părăsit portul, Thompson a ucis gardienii peruviani şi s-a îndreptat spre apele Oceanului Indian.

 

”The Dear Mary”, nava principală lui Thompson, a fost capturată la scurt timp după aceea, iar echipajul trimis în judecată. Tot echipajul a fost condamnat şi spânzurat, mai puțin Thompson şi primul său ofiţer, care au reușit să scape: cei doi au încheiat un acord cu autoritățile, urmând să îi conducă pe aceștia la locul unde se afla ascunsă comoara. Ei au navigat în Oceanul Indian, spre Insulele Cocos, dar cei doi au reușit să ajungă pe o insulă şi să dispără în junglă. Niciunul nu a mai fost văzut vreodată, dar nici comoara nu a mai putut fi recuperată. Vreo 300 de expediții au încercat de-a lungul vremii să localizeze comoara. Cele mai multe dintre ele au căutat-o în Insulele Cocos, dar expediţii mai noi s-au concentrat și pe asupra insulelor din largul coastei peruane. Fără succes.

Se găsește aur în aceste dealuri… poate
Comoara: Aur
Zonă posibilă: Ohio
În anii 1700, atunci când francezii ocupau încă teritoriul Statelor Unite, au aflat că urmează să poarte o bătălie cu britanicii. În aşteptarea ei, francezii au crezut că este mai bine să mute bogăţiile lor într-un loc sigur. Zece oameni au fost aleși pentru a muta aurul şi argintul, iar ei si-au inceput misiunea calatorind prin Great Trail, un traseu des folosit de americani. La un moment dat, simţind pericolul unei ambuscade, au îngropat întreaga avere. Atacul a avut totuși loc și doar doi oameni au scăpat cu viață, dar ei nu au dezvăluit locul unde aceasta a fost ascunsă.

 

După mai mulți ani, o rudă a unuia dintre bărbaţi a găsit nişte pagini care făceau referire la comoară. Paginile descriau locul unde se află comoara ca fiind “între două izvoare naturale, luând ca reper un copac ce are un cerb sculptat pe trunchiul său, şi un alt copac, ce are o piatră între ramurile sale”. Ruda bărbatului a început să caute comoara, dar nu a găsit nimic. Mai târziu, acești doi copaci au fost găsiți, dar lângă ei erau împrăștiate lopeţi şi muschete, lăsate în urmă de trupele franceze. Locația este aproape de Minerva, Ohio, dar comoara nu a fost descoperită. Încă.

Sursa: allthingsmundane.wordpress.com

0 ciocoleti:

Trimiteți un comentariu