Am icneput sa respir mai incet

Am început să privesc fiecare obiect de câte două ori înainte să îmi întorc privirea... am început să dau frâu liber gândurilor mele, având încredere oarbă că ce voi spune va fi bine.... am început să mă accept așa cum sunt, și să fiu constientă că orice se poate schimba, dacă ai voința și răbdare.... am început să fac un obicei din a tasta tot ce îmi trece prin minte, ca la un moment dat să recitesc cele scrise și să vad că nu sunt atat de fară sens cum păreau pe moment.... Am început să îmi fac curaj să ridic privirea mai sus, de câte ori îmi este frica să nu cad.... am învațat că fiind tu însuți nu ai, niciodată, cum să dezamagești pe cei cu adevărat lângă tine.... 

Fiind conștientă de complexitatea indescriptibilă a vieții, am început să învăț câte ceva din orice, explorând tunelele personalitații mele....

Știu acum că nimic nu se compară cu sentimentul de ură ce îl simți când cei în care credeai te-au mințit și dezamagit, știu cât de greu este să nu ai capacitatea de a-ti exprima trăirile, și cât de banal ți se pare totul atunci când te grăbești fără să dai atenție la nimic, acum știu cât de sufocați se simt cei care au un răspuns pentru toate..... 

Stând pe podul imaginar dintre cele două tabere, încerc să măsor care mă satisface mai mult, încerc să dau importanță doar lucrurilor ce mă leagă de pofta de viața, încerc să mă hotărăsc care din ei sunt mai capabili și unici, încerc să mă mulțumesc cu decizia de a-i aprecia pe toți, însă mi se pare mult mai placută ideea de a fi departe și totuși apropiată de fiecare dintre ei, încerc să dau un sens concluziei că toți sunt la fel, doar eu sunt diferită pentru că încerc sa îi diferențiez pe ei.... încerc sa îi analizez și să îmi dau seama dacă ei sunt conștienți unul de celalalt.... suntem toți la fel, și totuși atât de diferiți....

Stau aici izolată de toți, nereușind să decid... nu încerc să mă alătur vreunei parți, ci să găsesc pe cineva care să mi se alăture mie.